Ceapa Piqué

Intensificarea aromelor cu ajutorul cepei Piqué

Ce este Ceapa Piqué?

Ceapa Piqué este o tehnică franțuzească utilizată de bucătari pentru a intensifica aromele fierturilor (supe stoc), supelor și sosurilor. Se realizează rapid, cu doar 3 ingrediente!

Tehnica constă în prinderea a 1-2 foi de dafin de o ceapă tăiată, cu ajutorul a 2-3 cuișoare și fierberea acestora în supa stoc sau în sosul pe care-l pregătim și scoaterea acestor ingrediente după câteva secunde (aprox. 10 sec.) de stat în punctul de fierbere sau la finalizarea preparatului.

În acest fel, ceapa, foaia de dafin și cuișoarele contribuie la aromatizarea preparatului, fără a adăuga culoare sau textură preparatului. De exemplu, în sosul Bechamel, în loc să folosim ceapă tocată, ce ar rezulta în bucăți de ceapă prin sos, putem folosi ceapa Pique sau ceapa Cloute, în acest fel păstrînd textura fină a sosului.

Infuzarea poate fi scurtă, câteva secunde (10 sec.) sau mai îndelungată, în funcție de intensitatea pe care dorim s-o obținem. Când pregătim supe sau fierturi (supe stoc), putem lăsa ceapa Pique în oală până la finalizarea procesului de fierbere al supei respective, urmând a o îndepărta la final.

Ceapa Pique în prepararea Sosurilor

Atunci când folosim lapte pentru prepararea sosului, infuzăm ceapa Pique în laptele încălzit separat și apoi adăugăm laptele la preparat. În funcție de intensitatea pe care o dorim, putem infuza scurt, timp de 10 secunde (după ce laptele ajunge la punctul de fierbere), sau putem pune ceapa Pique de la bun început și o lăsăm în lapte până când acesta ajunge la punctul de fierbere, moment în care o îndepărtăm.

De ce prindem foile de dafin cu ajutorul cuișoarelor? Atașarea foilor de dafin cu ajutorul cuișoarelor va face mai ușoară îndepărtarea celor 3 ingrediente după finalizarea infuzării, fără a mai trebui să pescuim după ele. În afară de asta, nu există nici un motiv culinar care să ne oprească de la a arunca în oală ingredientele separat. Totuși, cuișoarele pot fi destul de greu de găsit prin oala cu sos :).

Pregătirea cepei Pique

Ceapă Piqué

O modalitate rapidă de a intensifica aromele în fierturi, supe și sosuri, prin utilizarea a 3 ingrediente, ceapă, dafin și cuișoare.
5 din 2 voturi
Pregătire1 minut
Gătire5 minute
Durată totală6 minute
Porții 1 porție
Calorii (Porție) 11,55kcal

Echipament

Cuțit
Cratiță

Ingrediente
  

  • ½ buc. Ceapă galbenă
  • 1 buc. Frunză de dafin
  • 3 buc. Cuișoare

Pas cu pas
 

  • Decojim ceapa galbenă (sau albă) și o tăiem pe jumătate, îndepărtând capetele acesteia.
    ½ buc. Ceapă galbenă
    Decojim și tăiem ceapa
  • Atașăm 1-2 frunze de dafin de partea tăieturii cepei cu ajutorul cuișoarelor uscate.
    1 buc. Frunză de dafin, 3 buc. Cuișoare
    Prinderea frunzei de dafin de ceapă
  • Adăugăm ceapa în fiertura pe care o pregătim și o lăsăm să se gătească puțin. Când ceapa s-a înmuiat și suntem gata să trecem la următorul pas al rețetei pe care o pregătim, scoatem ceapa cu tot cu foaia de dafin și cuișoare.

Sfaturi

Ceapă: În funcție de intensitatea dorită, putem folosi jumătate de ceapă sau o ceapă întreagă pentru infuzare, cu mai multe sau mai puține frunze de dafin și cuișoare;
Cuișoare: În cazul în care rețeta respectivă nu specifică altceva, folosim 2-3 cuișoare pentru jumătate de ceapă sau până la 6 cuișoare pentru o ceapă întreagă. Sunt foarte aromate așa că trebuie să le folosim cu atenție.

Notițele mele

Click pe text pentru a edita notițele private

Nutriție

Porție: 0.5 buc. | Calorii: 11.55 kcal (1%) | Carbohidrați: 2.77 g (1%) | Proteine: 0.27 g (1%) | Grăsimi: 0.47 g (1%) | Grăsimi saturate: 0.14 g (1%) | Sodiu: 8.56 mg | Potasiu: 36.62 mg (2%) | Fibre: 1.29 g (5%) | Zahăr: 0.09 g | Vit. A: 66.66 μg (8%) | Vit. C: 0.52 mg (1%) | Calciu: 27.42 mg (3%) | Fier: 0.78 mg (6%) | Magneziu: 9.02 mg (2%) | Sare: 0.02 g
Procentul din VNR a fost calculat pentru o dietă de 2000 kcal.
Informații nutriționale pentru 1 porție.
Cuvinte cheie Bază, Savoare, Sos, Supă stoc
Tehnică Aromatizare
Ai încercat rețeta?Spune-ne părerea ta!
Lasă un comentariu

Adresa ta email nu va fi publicată.

Câte stele acorzi?