Cine a fost Eugénie Brazier?
Eugénie Brazier (1895 - 1977), supranumită Mama Brazier, a fost un bucătar-șef din Franța și prima persoană distinsă cu 6 stele Michelin.
În 1933 a primit câte 3 stele Michelin pentru fiecare dintre cele 2 restaurante “La Mère Brazier” (Mama Brazier), unul în Lyon și unul în afara orașului, iar timp de 65 ani a fost singura persoană onorată cu 6 stele Michelin, fiind egalată abia în 1988, de către Alain Ducasse.
Moștenirea Mamei Brazier
Urmând tradiția faimoaselor bucătărese din Lyon “Mères lyonnaises” (Mamele lyoneze), Brazier a preferat să gătească simplu și gustoas, evitând mâncărurile prea elaborate.
Mama Brazier a influențat generațiile ulterioare de bucătari francezi, inclusiv pe Paul Bocuse și Bernard Pacaud (pe care i-a pregătit în restaurantul ei). Bocuse a descris-o mai târziu ca fiind unul dintre pilonii gastronomiei mondiale.
A fost apreciată de foarte mulți oameni faimoși, printre admiratorii săi numărându-se Marlene Dietrich și Charles de Gaulle. Influentul scriitor gastronom Curnonsky (Maurice Edmond Sailland) o considera pe Eugénie Brazier ca fiind cel mai bun bucătar din lume.
Brazier a devenit faimoasă pentru preparatul său “poularde pochée à la façon de la Brazier” (pui poșat în stil Brazier), cu felii subțiri de trufe negre băgate pe sub pielea puiului. Preparatul a fost preluat și pregătit de alți bucătari, cimentând reputația lui Brazier.
De asemenea, Mamei Brazier i se atribuie crearea unui preparat faimos în Franța, cunoscut sub numele de “pissadière”, o plăcintă franțuzească de ceapă, sau mai bine zis, o pizza franțuească cu ceapă, anșoa, măsline și ulei de măsline, dar nimeni nu poate garanta că ea a fost creatoarea preparatului.
Spre sfârșitul vieții sale, Mama Brazier a început pregătirea propriei cărți de bucate, prezentând rețetele a peste 300 preparate. Cartea a fost publicată după moartea sa, atât în limba franceză, cu titlul “Les secrets de la mère Brazier” (Secretele Mamei Brazier), cât și în limba engleză, cu titlul “La Mère Brazier: The Mother of Modern French Cooking” (Mama Brazier: Mama bucătăriei franceze moderne).
Este comemorată prin numeroase burse și premii anuale pentru scriere gastronomică, acordate în numele său.
Vezi WikiPedia » Eugénie Brazier (Engleză)